Colegiul Național Radu Greceanu

unitate de învățământ etalon a județului Olt

Category: Noutăți

Concursului interjudeţean de anatomie ,,Medicii de mâine” – ediția a VII-a

 

Sâmbătă, 28 aprilie 2018, Colegiul Naţional „Radu Greceanu”din Slatina, la iniţiativa profesorilor de biologie din şcoală şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, a organizat a VII-a ediţie a Concursului interjudeţean de anatomie ,, Medicii de mâine”, coordonator  prof. Mihai Mariana.

Au intrat în concurs 150 elevi, din noua judeţe:  Argeş, București, Brașov, Dolj, Gorj, Teleorman, Neamț, Constanța, Dâmbovița Vâlcea, Arad și Olt. Participarea a fost fără taxă, toți concurenții au primit mape tematice care conțin:  un blocnotes, un pix și un breloc personalizate.

La deschidere au fost prezenți reprezentanți ai: ISJ Olt, Primăria Slatina, Spitalul Județean, Crucea Roșie și Universității din Craiova.

Concursul vizează elevii de gimnaziu şi liceu pasionaţi de biologie, care doresc să urmeze o carieră în domeniul medical.

Acest concurs reprezentativ pentru județul nostru este posibil datorită sponsorilor interesați de promovarea performanței: Primăria Mun. Slatina, SC Padrino, SCAD S.A. si Editura Hoffman.

 

Rezultatele dar și subiectele/baremele le găsiți atașate mai jos.

Subiecte LICEU 2018

Subiecte GIMNAZIU 2018

BAREM GIMNAZIU 2018

BAREM LICEU 2018

REZULTATE LICEU 2018

REZULTATE GIMNAZIU 2018

Concursul Județean de Informatică și Matematică INFO-OLT pentru clasele IV-VIII, Ediția a VIII-a, 10 mai 2018

http://greceanu.ro/concursuri/infomate2018/index.html

Transparența veniturilor salariale

transparenta_veniturilor

Raport anual de evaluare internă a calității 2016-2017

RAEI2016

Concursul Interjudetean de Pagini Web si Scurt Metraje Greceanu

Concursul Interjudețean de Pagini Web si Scurt Metraje „greceanu.ro”
Ediția a XV-a
Colegiul Național „Radu Greceanu”, Slatina, OLT
13 decembrie 2017

Temele ediției următoare, din decembrie 2017:

  1. Scurt Metraje: ROMÂNIA MEA
  2. Pagini Web: ASISTENT MANAGER

Program
14 septembrie 2017, anunțarea concursului

16 septembrie – 15 noiembrie 2017 promovarea pe site-ul cnrg.ro

15 noiembrie 2017 – 30 noiembrie 2017 înscrierea participanților

16 noiembrie – 30 noiembrie 2017 postarea pe Internet a aplicațiilor web și scurt metrajelor, conform cu precizările de pe acest site

1-7 decembrie 2017 evaluarea aplicațiilor web și scurt metrajelor și afișarea pe site a unei liste (secțiunea Rezultate) cu primele 5-10 (finaliștii) la fiecare secțiune (nu clasament)

13 decembrie 2017 ora 10,00, finaliștii (la fiecare secțiune) vor prezenta aplicațiile comisiei și publicului (elevi, profesori, etc.), după prezentare, comisia va premia cele mai bune aplicații web și scurt metraje.

Ca o regulă generală, prezentarea lucrării nu trebuie să depășească 10-15 minute. La scurt metraje, filmul nu trebuie să depășească 5-6 minute. Este important ca lucrările concurenților să nu necesite, pentru prezentare, soft care nu se găsește cu licență în licee.
Premierea se va realiza după o oră de la prezentarea ultimului concurent.

Înscrierile se fac la prof. Dumbrăvescu Marius-Alin, printr-un mail la adresa adumbravescu1@yahoo.com si completand urmatorul form.

Pentru înscriere, fiecare concurent va transmite informațiile: nume si prenume, clasa, liceul, secțiunea la care participă.

Greceanu.ro

Festivitate deschidere an școlar 2017-2018

Calendarul examenului de Bacalaureat 2018

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie). În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 28 iunie.

Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie – 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 are următoarea structură:

10 – 13 iulie: înscrierea candidaților

27 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

20 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă

21 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă

22 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă

23 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă

24 & 27 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

29-30 august: evaluarea competențelor digitale – proba D

30-31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională -proba C

1 septembrie: afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor

(orele 12:00 – 16:00)

2 – 5 septembrie: rezolvarea contestațiilor

6 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

Sursa: EDU

Ziua Absolventului

„Ziua Absolventului” CN Radu Greceanu va fi sarbatorita pe 15.09.2017. Sunt invitati toti absolventii Colegiului National ” Radu Greceanu” . Absolventii anului 1997 sunt initiatorii acestui eveniment .

Evenimentul va avea 2 componente:

– elevi pentru absolventi: elevii din echipa HOSTESS, care s-au implicat in organizare;

– absolventi pentru elevi: absolventi care vor raspunde intrebarilor elevilor: despre cum era viata de liceu, dar si ce trebuie sa faca „pentru a reusi in viata”.

Intrarea va fi permisa doar cu tinute din anii ’90 (blugi etc.) si un obiect care sa va aduca aminte de perioada liceului (casete audio, reviste etc.

Absolventii care locuiesc in strainatate pot sa viziteze liceul in perioada iunie-decembrie 2017, insotiti de un GHID PERSONAL – elev al liceului si in acelasi timp, membru al echipei HOSTESS.

Absolventii care nu au posibilitatea sa ajunga la intalnire, aveti posibilitatea sa va angajati un GHID VIRTUAL – elev care „sa va poarte” absolut pe oriunde veti dori – prin live-uri pe facebook/skype/whatsapp.

Resurse puse la dispozitie de conducerea liceului:

– amfiteatrul (cu instalatie de sunet si lumini);

– sala multimedia (100 mp in cantina);

– curtea interioara a liceului, unde sunt banci si o scena in aer liber.

Program initial :

La intrarea in liceu se va putea cumpara inghetata de la albanezi, braga, citronada, halvita, brifcor, popcorn, mentosane si alte delicatese de epoca.

10:00-12:50: absolventii pot participa la ore optionale de limba engleza, franceza, biologie si chiar si sport etc. alaturi de actualii elevi ai liceului.

13:00-13:45 in amfiteatru, absolventii vor raspunde intrebarilor actualilor liceeni. 14:00-14:30 meci de baschet/fotbal;

14:30-15:00 muzica si voie buna;

15:00-15:30 meci de fotbal;

16:00-18:00 cocktail in sala multimedia sau in curtea interioara a liceului, in functie de cum va fi vremea;

Oferta educațională 2017-2018

Oferta educațională

Medicii de mâine

 

 

Motto:”Învăţătura trebuie să fie uneori un drum, întotdeauna un orizont.”

                                                                                                                     Nicolae Iorga.

ARGUMENT

          Educarea şi formarea  specialistului de mâine este rolul şcolii. Concursul îşi propune să-i conducă pe elevi spre formarea unor performanţe şcolare în domeniul anatomiei şi fiziologiei umane, care să-i ajute într-o viitoare carieră medicală. Astfel, ne dorim  să le  dezvoltăm  elevilor, deprinderile de studiere a anatomiei şi fiziologiei umane, pentru a face performanţă pe viitor, în acest domeniu.

 

MOD DE ORGANIZARE

Organizator: COLEGIUL NAŢIONAL „RADU GRECEANU” SLATINA

Grup ţintă: elevii-cls.VII-VIII ; elevii-cls XI-XII şi profesori de gimnaziu şi liceu.

Perioada de desfăşurare: an şcolar 2016-2017.

Etape de desfăşurare: 

  1. PROMOVAREA PROIECTULUI                   

     Mediatizarea concursul se va face prin articole în presa locală, la televiziunea locală, pe www.didactic.ro., www.cnrg.ro. şi pe facebook-ul concursului „Medicii de mâine”(întrebări interactive on-line).

     Înscrierea participanţilor se va realiza pe baza fişei de înscriere (anexa 1), împreună acordul de parteneriat semnat de instituţia dumneavoastră (anexa2), ce vor fi trimise pe adresa de e-mail: colegiulnationalradugreceanu@yahoo.com., mihaigmariana@yahoo.com cu specificaţia: pentru concursul Medicii de mâine, până pe data de 15.04. 2017 .

  1. DESFĂŞURAREA CONCURSULUI

   Data şi locul desfăşurării: 06.05.2017 la C.N.”Radu Greceanu”Slatina.

   Sâmbătă: 06 MAI 2017 

09:30: deschiderea             14:30 afişarea rezultatelor

10:00-12:00 concurs           15:00-Premierea

 

Elaborarea subiectelor: aprilie 2017

Comisia de evaluare va asigura o bună desfăşurare a concursului şi va supraveghea elaborarea şi evalua testelor grilă pentru cele două secţiuni.

Testele grilă conţin itemi cu alegere simplă, grupată şi itemi de tip problemă.

Timpul de lucru este de 2 ore. Punctajul total este de 100 p. Din oficiu se acordă 10 p.

Scolile partenere pot trimite propuneri de subiecte pe adresa de e-mail: mihaigmariana@yahoo.com pana la data de 15.04.2017

Bibliografie:1. Programa şcolară de biologie pentru gimnaziu-cls.VII, în vigoare.

  1. Programa şcolară de biologie pentru liceu-cls.XI, în vigoare
  2. Manuale de biologie:

Biologie-cls.a VII-a– M.Marcu-Lepădat;F.Macovei;F.Dobran-Ed.Teora,Bucureşti2009

Capitolele:1.Funcţia de relaţie-pag.27-106

2.Funcţiile de nutriţie: Digestia şi absorbţia-pag.107-126

Biologie-cls.a VII-a- Z.Partin,L.Logofatu ,C.Th.Niculescu-Ed.Corint,Bucureşti1999

Capitolele: 1.Funcţia de relaţie- pag. 20-80

  1. Funcţiile de nutriţie: Digestia şi absorbţia- pag. 80-95

Bilogie Calsa a VII-a- Tibea Florica, Ed.Didactica si Pedagogica,20

Capitolele:1.Funcţia de relaţie pag 17 – 80

  1. Funcţiile de nutriţie: Digestia şi absorbţia pag 81 – 94

Biologie-cls.a XI-a– D.Cristescu,C.Sălăvăstru,B.Voiculescu,C.Th.Niculescu,RCârmaciu- Capitolele:1.Funcţia de relaţie-pag.2-73  Ed.Corint-Bucureşti 2008

2.Funcţiile de nutriţie: Digestia şi absorbţia-pag.74-82

 

Cazare se oferă gratuită în căminul C.N.”Radu Greceanu” pentru participanţii din judeţele îndepărtate (dacă este cazul); nu se asigura masa.

Premierea participanţilor06 mai 2017

Se vor acorda diplome pentru locul I, II, III, menţiunilor şi/sau premiilor speciale.

Numărul menţiunile acordate va fi egal cu 20 % din nr. de elevi participanţi pentru fiecare secţiune.Toţi participanţii la concurs vor primi diplomă de participare.

Diplomele pentru cei care nu rămân la festivitatea de premiere vor fi expediate prin poştă.

Departajarea in caz de egalitate se realizeaza pe baza punctajului obtinut la itemi in urmatoarea ordine:itemi tip problema,itemi cu alegere grupata.

Notă: Secţiunea 1.Anatomie şi fiziologie umană pentru gimnaziu – se pot înscrie un număr de maxim 3 elevi / profesor, de clasa a VII- a cât şi de clasa a VIII-a.

Secţiunea 2.Anatomie şi fiziologie umană pentru liceu– se pot înscrie un număr de maxim 3 elevi / profesor, de clasa a XI- a cât şi de clasa a XII-a.

In cazuri deosebite se accepta participarea unui numar superior de elevi numai cu aprobarea comisie de organizare.

           3.DISEMINAREA REZULTATELOR

Rezultatele concursului vor fi afişate pe www.cnrg.ro şi pe www.didactic.ro şi pe facebook-ul concursului”Medicii de mâine”.

Echipa de proiect coord. de prof. Mihai Mariana-C.N.”R. Greceanu” se va deplasa în instituţiile din comunitatea locală şi în cele 15 şcoli pentru diseminarea rezultatelor proiectului, cu ajutorul unui material electronic (prezentare power – point).

Director unitate: Gianina Isabela Pîrvu                      Coordonator concurs: Mariana Mihai

personalități public
 

Copyright & CNRG Slatina