Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina

Unitate de învățământ etalon a județului Olt de peste 130 de ani.

Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina

Unitate de învățământ etalon a județului Olt de peste 130 de ani.

Telefon

0249 434 710

Adresă

Str. Nicolae Bălcescu nr.8, Slatina, Olt

Adresă de E-Mail

c.n.r.g.2014@gmail.com

EngiTwins

Pentru echipa noastră, robotica înseamnă mult mai mult decât construcția unui robot sau a unui mecanism care prinde viață prin linii de cod. Chiar noi suntem, de fapt, mai mult decât un nume, mai mult decât niște șuruburi și mult mai mult decât succesul pe care îl vedeți în competiții. În spatele tuturor acestor rezultate, suntem, în primul rând, prieteni. Suntem legați de o conexiune care merge dincolo de reușită și care rămâne neclintită în caz de eșec, căci, dincolo de diplomele obținute, ne avem pe noi – oamenii care dau viață atât unui robot, cât și unei echipe. Noi suntem EngiTwins: Engineerds și Engineerds NextGen, iar pentru noi, robotica reprezintă nucleul unor amintiri minunate.

Împreună, am învățat să lucrăm ca prieteni, dar mai presus de toate, ca o familie. Orele petrecute în laborator nu erau simple minute interminabile ce păreau că se scurg prea greu, ci erau milisecundele ce alcătuiau cele mai frumoase amintiri efemere. Fiecare clipă petrecută, ce ne avea drept nucleu comun pe noi, nu era caracterizată de o muncă ce părea o povară, ci era caracterizată de râsete și glume ce conturau o diagramă perfectă, alcătuită dintr-un moment perfect. Fiecare moment în care totul părea că nu funcționează și că puterile noastre găsiseră sfârșitul drumului ne făcea să realizăm că laboratorul nu era o simplă încăpere unde ne întâlneam după școală, ci era a doua noastră casă, cu a doua noastră familie, în care nu doar că învățam și experimentam, ci creșteam împreună, legați de aceleași visuri, aceleași eșecuri și aceleași reușite, devenind mai mult decât un colectiv: devenind un noi.

Sunt momente în viață în care realizezi că ai nevoie de o persoană mai mult ca oricând; într-o echipă de robotică, acea persoană este chiar mentorul. Colaborarea dintre membri și mentori reprezintă un fundament solid pe care se construiește progresul echipei, fiind bazată pe încredere, comunicare și dorința de a evolua.Mentorii nu sunt doar surse de inspirație debordantă, ci și ghizi care ne ajută să descoperim necunoscutul, să ne depășim limitele și să ne atingem potențialul. Prin sprijinul constant pe care ni-l oferă, învățăm să lucrăm organizat, să luăm decizii responsabile și să privim provocările ca simple încercări ce ne conturează și construiesc învingători. Ei sunt cei care ne oferă direcție atunci când ne simțim pierduți și ne creează un drum pe care îl putem urma împreună, ca o echipă de robotică unită, fără frica de a păși înainte. Astfel, ei sunt părinții care ne completează familia și această aventură ce nu va avea sfârșit.

Evenimentele reprezintă un pilon important în activitatea EngiTwins, fiind spațiul în care ideile noastre devin experiențe concrete. Cu timpul, echipa noastră a luat parte la evenimente importante în conturarea noastră ca echipă, dar a și organizat activități educaționale, fiecare dintre ele venind cu provocări reale.

Procesul de planificare, coordonare și implementare a fost adesea o luptă contra timpului și resurselor, însă eforturile depuse au adus rezultate satisfăcătoare, care ne fac mereu să uităm de greutatea parcursului.Prin workshop-uri și întâlniri interactive, am reușit să aducem tinerii mai aproape de domeniul STEM și să creăm contexte de învățare cât mai interactive și plăcute pentru micii roboticieni. Aceste evenimente nu au fost doar activități punctuale, ci pași importanți în construirea unei comunități unite, motivate și deschise spre evoluție.

Astfel, uutreach-ul este procedura prin care ideile, proiectele și valorile unei comunități ajung la oamenii pentru care au fost inițiate. În cadrul echipei EngiTwins, acesta are o valoare fundamentală în conectarea oamenilor cu domeniul STEM și oportunitățile ce îl urmează. Prin activități de outreach – evenimente de informare, colaborări sau activitate online – informarea devine accesibilă, iar comunitatea se dezvoltă eficient;  Mult mai mult decât o simplă promovare, aceata este punctul de contact dintre potențialul individual și acțiune. Prin outreach, EngiTwins creează contexte reale de întâlnire între tineri și STEM, unde informația devine experiență, iar potențialul capătă sens și continuitate.

Referitor la competițiile propriu-zise, asociația Nație Prin Educație este asociația non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM anual pentru peste 5.000 de elevi de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este organizatorul Programului Național de Educație STEAM FIRST Tech Challenge. Aceasta dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. (Mai multe informații pe natie.ro)

Adevărul este că, o casă fără fundație, este doar o construcție temporară; stabilitatea nu începe de la pereții vizibili, ci de la baza pe care alegem să o construim. Meet-urile reprezintă această fundație: prima etapă, esențială pentru succesul fazei regionale.

Pentru organizarea unui meet este nevoie de minimum 10 echipe participante și de implicarea uneia sau mai multor echipe organizatoare. Fiecare echipă trebuie să participe la minimum 3 și maximum 5 meet-uri pe sezon. Din totalul meciurilor jucate, pentru faza regională se aleg cele mai bune 10, fiecare aducând un număr de puncte de clasament (Ranking Points – maximum 6 puncte pe meci), pe baza cărora se realizează clasamentul inițial.

Un element prin care alegem să ne evidențiem este standul – o marcă a identității noastre la meet-uri. Standul nu conține doar stickere, bomboane sau activități interactive, ci devine o extensie a echipei noastre.Este locul în care valorile noastre prind contur, unde interacțiunea depășește formalul și unde toți devenim prieteni cu același interes comun: robotica. Prin modul în care este conceput, standul spune o poveste despre cine suntem, ce ne definește și cum alegem să ne conectăm cu ceilalți.Astfel, el nu este doar un punct de atracție vizuală, ci o poveste construită din ore petrecute împreună, decupând, creând și, mai presus de toate, construind amintiri.

În data de 19 decembrie 2025, echipa noastră, EngiTwins, a colaborat cu alte trei echipe – Rasky, Robotics Trav și Bionic Royals – pentru a organiza meet-ul Oltenia Sandstorm, găzduit de Colegiul Național „Radu Greceanu”.Evenimentul a reunit 10 echipe din întreaga țară, transformând liceul nostru într-un adevărat hub al inovației. Organizarea acestuia a presupus asumarea unor responsabilități logistice și interne considerabile, mobilizând toate resursele disponibile pentru a asigura buna desfășurare a competiției.

Fiind gazda evenimentului, am acordat o atenție deosebită întreținerii spațiului. Am gestionat eficient fluxul de participanți, direcționându-i către zonele special amenajate: săli de clasă pentru antrenamente și amfiteatrul, unde a fost instalat terenul oficial de competiție. Siguranța participanților a fost o prioritate. Am monitorizat constant zonele de „pit” și căile de acces, prevenind incidentele și asigurând un flux organizat. De asemenea, am creat puncte de relaxare și hidratare, contribuind la o atmosferă ospitalieră.

Un element esențial al competiției a fost prezența reprezentanților „Nației prin Educație”, care au asigurat arbitrajul oficial. Aceștia au garantat respectarea regulamentului și imparțialitatea fiecărui meci, oferind competiției rigoare și prestigiu.

Succesul meet-ului a fost posibil datorită staff-ului format din membrii EngiTwins și voluntarii noștri. De la primirea echipelor până la suport tehnic și gestionarea scorurilor, aceștia au demonstrat că unitatea este cheia unei experiențe memorabile. Nu am fi putut transforma acest vis în realitate fără sprijinul sponsorilor noștri: Colegiul Național „Radu Greceanu”, Rotaract, Rotary, Popas Sport și Sofi’s Bakery. Le mulțumim pentru susținerea financiară și materială, dar mai ales pentru încrederea acordată. Datorită lor, am putut asigura logistica necesară și premiile care au adus zâmbete participanților.